Si m-a ridicat mana alba de granit. Am iesit la suprafatan speriata de bratul misterios aparut de nicaieri. Urme rosii de degete mi-au ramas imprimate pe pielea bronzata.
Eram imbracata cu o rochie alba, simpla si lunga. Mangaia malul marii. Talpile lasau urme adanci in nisipul umed. S-au dus. Valul le-a capturat.
Priveam prostita cerul instelat. Atatea stele nu am mai vazut in viata mea. M-am uitat in jur. Eram in fata unei mari. Luna se reflecta in apa. Nu erau valuri. Nici briza nu isi facea simtita prezenta.
M-am intors. Nu mai era nisipul interminabil, ci o campie. Cand am atins iarba, am simtit o furnicatura. M-am ridicat la un metru inaltime. Acum pluteam spre...nimic. Nu am vazut nimic.
Eram ghidata de ceva. Simtul ma obliga sa inaintez. Stiam ca era ceva acolo care ma asteapta.
Am clipit marunt. Nu stiam ce se petrece. NU stiam unde sunt si nici cum am ajuns acolo. Nici de cum ma cheama nu mai eram sigura. Poate Anne sau Sarah...Poate nici nu mai aveam un nume. Nici corp nu mai aveam. Eram doar o fantasma. Poate ca am murit, dar nu era nimeni care sa ma ghideze spre Rai sau Iad. Nimeni nu era in acel ocean pustiu care implora populatie.
Si eu imploram ajutor. Imploram pe...nimeni. Speram doar sa ma ajute cineva. Chiar cand o lacrima mi se prelinse pe obrajii trandafirii o oglinda imi apare in fata. Avea o rama aurita si rotunda. Nu ma reflecta pe mine. Reflecta stele. Mii de stele.
