Oricum...m-am saturat de dramele din jurul meu. Din cauza asta am renuntat la o prietena, care la randul ei, a renuntat si ea la mine. Dar ei ii este greu sa recunoasca, ori ii este mila de mine ca nu mai am prietene. Nu-mi pasa! Am mai supravietuit doi ani in deplina singuratate. Si m-am simtit super. De ce m-ar deranja acum? Si, in orice caz, sunt slabe sansele sa raman singura. Nu mai merit asta inca o data. Nu am gresit cu nimic.
Sa revin la subiect. Ziceam de dramele din jurul meu. Este vorba de toti cei care ma inconjoara. O cunostiinta nu vrea sa recunosca ca e prietena cu o pipita, iar alta face tragedie din povestea ei de de familie. Mama ei este in Italia, divortata de tatal ei, si nu mai stie nimic de ea. Sufera ca un dita mai omul de 20 si ceva de ani nu o iubeste (ea are 14) si ca tatal ei bea. Sunt sute de cazuri in lume cu asemenea victime, dar acei copii nu se drogheaza si se imbata pana picain santuri. Imi este scarba de acea fiinta.
Apoi mai este si acea fata care si-a gasit prieteni noi, doar din cauza ca am un iubit si ca se simte ignorata. Iar in loc sa rezolve problema fata in fata, ne certam ca idioatele pe mess. Imi este scarba de noi. Mi-a zis ca sta cu un grup imens de nu stiu cate persoane si ca beau bere si fumeaza. De cand e omenesc sa te lauzi cu asa ceva? Asta este un lucru demn de mila.
Ori poate ca sunt prea critica, dar sincer vorbind acum, am mai intalnit persoane ca mine si care sunt fericite acolo unde sunt, cu atitudinea lor, cu tot. Asta inseamna ca eu nu mi-am gasit prietenii potriviti. Mama mea mereu imi zice asta, iar acum ii dau dreptate. Stiam ca intr-o buna zi am sa o fac, iar acea zi a venit.
In aceste randuri nu am exprimat inca nimic din ce cred si simt eu. Am lasat impresia ca sunt aspra, dar in acelasi timp ma doare sa vad asa persoane. Si ma refer chiar si la mine. Adica si acelei prietene ii este scarba de mine. Si-a deschis un blog in care scrie numai despre ^^Porumbita^^ de mine. Acum nu stiu daca am scris acest articol din razbunare sau dorinta de a ma descarca. Eu zic ca este putin din ambele.
Recunosc, ca am avut momente bune cu acele persoane, dar acum vad ca am trait doar in niste iluzii si ca viata mea abia acum incepe. A trebuit sa ma cert cu acea fata ca sa realizez unele lucruri in viata. Ma simt mai plina de energie, mai libera si usurata. Mi s-a luat o piatra de pe inima, iar acum ea este pura si libera sa bata in continuare cum trebuie. Sa conduca sangele injectat cu fetisoare zambitoare si pline de buna-voie, in toate venele corpului meu. Sa ma imbat cu fericire si amintirile ce le voi capata.
