Blackmore's Night - Village On The Sand

Rock, Gothic sau doar eu?

          Intr-o zi am spus ca sunt gothic. Asta in urma cu 2-3 ani, cand nu aveam prieteni si visam la o viata nemuritoare (da, la vampiri ma refer) Acum o luna in urma am spus ca sunt rock. Am fost criti cata de faptul ca nu stiu nu stiu ce caca trupe si caca melodii. Am renuntat  (da, doar de gura lumii) Am renuntat si la goth. Mi-am rupt de pe oasele deja grele o pecete de carne, numita "stil" Mi-am batut capul cu gandul "Ce stil am?", dar de geaba. M-am capatat cu niste riduri pe fata sufletului meu doar cu un asemenea gand.
        Acum imi vad sufletul distrugandu-si esenta cu o tigara intr-o scara de bloc aflata la cateva strazi distanta (nu stiu de ce mereu blocul ala)si gandindu-se la prostiile cu care si-a irosit timpul. Asta e sufletul meu calator si visator. Calatoreste peste tot si experimenteaza tot felul de lucruri noi cu sufletul. Trupul este incatusat de scaunul din fata calculatorului si de patul ce-mi serveste drept cosciug al trupului meu gol.
        Acum sunt ce vreau sa fiu. Ascul rock si gothic. Ascult si prostii pop din cand in cand. Si? Nu sunt nici goth nici rockerita. Sunt eu. Nu am sa ma mai denumesc niciodata intr-un fel. Am sa ma imbrac in negru in continuare si o sa arat ca o papusica rock. Negrul este o nonculoare frumoasa... De cand sunt mica mi-a placut. Deci nu are legatura cu fosta eu. Mereu am vrut sa am parul brunet, nu din cauza la ceea ce credeam ca am fost.
       Intr-un timp am fost emo-goth (daca ati mai auzit vre-odata de asa ceva) A fost o prostie. Clasorul suferintei mele este intiparit pe mana mea stanga cu cicatrici atanci in piele. Sunt ratacite cateva foi si pe piciorul drept si pe spate si piept. Aveam o mare problema de personalitate. Eram recunoscuta ca o emoista.
         Ma plimbam prin cimitir si pierdeam ore in sir pe acolo. Eu cu doua falsitati sau doar eu. Desi nimeni nu stie asta. Nu voi uiita niciodata paznicul inalt si slabanog de la intrarea cimitirului care-mi facea avansuri. Eram recunoscuta si ca o gothica ciudata. Uneori colegii ma numeau satanista din cauza ca purtam o cruce mare din argint cu Iisus pe ea si cu capul lui Adam la picioarele lui. Este un craniu...Lume inculta. Daca ar fi fost putin citita ar fi stiut semnificatia craniului.
        Deci eram recunoscuta si ca o emoista si ca o gothica. Apoi m-am denumit singura rockerita. Acum ma denumesc ca fiind eu. O persoana originala caare fura de pe ici pe colo melodii din diferite genuri si-si topeste timpanul cu ele.
       Eu vreau sa devin o scriitoare. Pe wattpad lumea imi zicea ca le place felul meu gothic de a scrie. Pe bune...Sindey Sheldon are romane ca ale mele (la descrieri ma refer) si este doar el. Eu sunt doar eu.
      Nu mai sunt fata nehotarata. Acum stiu ce vreau de la viata. Stiu cine sunt. Ce vreau sa fac. Sunt stapana pe alegerile mele. Sunt o copila care a stiut sa-si rupa sforile unei crize adolenscetine chinuitoare.

Cuvintele si buzele

        Mereu am crezut ca buzele nu spun exact cuvintele care le mimeaza. Cand eram mica si ma uitam la stiri cu mama mea si vedeam prezentatori care vorbeau si vorbeau si vorbeau si mie mi se parea ca nu spun ceea ce gandesc. Vedeam buzele care se misca, dar cuvintele care le zicea parca erau in alta limba, care nu se potrivea cu mimica buzelor.
         Ma gandesc ca poate asa ma vad altii pe mine. Sau poate nu ma vad. De multe ori spun"Sunt bine", dar nu sunt. Cand spun "Nu ma gandeam la nimic" aveam cele mai marete idei in minte, si de fapt nu am zis ce trebuia. Cred ca lumea ar trebui sa invete sa spuna ceea ce gandeste, chiar daca celorlati nu le place ce aud. Nu ar trebui s ne pese de rautatea altora sau parerile altora despre propria persoana. Sunt eu, esti tu! Noi suntem ce vrem sa fim! Suntem regizorii proriului nostru film, iar publicul ar trebui sa incerce sa-si vada de propria lor capodopera!

            Aceasta este prima mea observatie despre lumea inconjuratoare.

Illuminati

 

          Primul meu secret care tocmai i l-am dezvaluit unei persoane este faptul ca ascult "cacaturi pop", asa cum le numeste ea, doar ca sa vad mesajele ascunse din melodii si videoclipuri. Sunt de acord cu ea. Sunt niste rahaturi. Dar care este problema? E treaba mea! E opinia mea, pana cand Illuminati probabil vor incerca sa ne reduca la tacere.
        La asta vroiam sa ajung. Nu sunt o fanatica. Dar pur si simplu, studiul illuminati e pasiunea mea. Face parte din ramura paranormalului. E ceea ce iubesc sa fac. Asta nu stiu multi. 50% studiul despre paranormal si 50% visatul la o viata plina de tragedii si placeri...asta sunt eu. E ceva ce multi gasesc doar un fs. Nu le pasa., cand le vorbesc despre asta se plictisesc. Si nu-mi place sa nu fiu ascultata. Din cauza asta m-am interiorizat si le arat doar ce vor sa vada de la mine. Si niciodata nu s-au gandit ca ma prefac.
        Acea persona mi-a zis ca e de acord cu mine, doar ca rockul se da pe fata in legatura cu mesajele sataniste. Parerea mea e ca rockul este doar o papusa a satanistilor.Distrag atentia de la adevarata fata a raului. Melodii precum Dead Man walking sau Tea Party si multe altele trebuie ascultate daca vrei sa vezi adevaratele mesaje. Si ei nu-i pasa. De ce mi-ar pasa si mie?
         Fratilor, daca nu va place cum joc in propria scena, nu-i nici o problema. Ca eu, regizorul vietii mele, stau la cheremul vostru si sunt numai ce vreti voi sa fiu. Dragilor, am sa va scutesc de efortul de a-mi fi aproape!
         Mai bine ma prefac in continuare ca sunt fucking bine, imi fucking iubesc viata si fucking urasc popul.



                                                                    FUCK!

Ce cred eu despre viata mea...

      Deci, am ajuns la concluzia ca viata mea e... nu e. Sau e. Ori nu e X_X Nici eu nu mai stiu. Asta e marea dilema a vietii mele realiste ( sa nu mai punem la socoteala celelalte mari dileme XD ) Sunt, nu sunt? Exist, dar nu ma vad ei? Ei vad, dar eu nu exist? Sunt fantoma, nu sunt? Bine...Stiu ca nu sunt fantoma, dar asta e partea a doua.
      Sunt nehotarata. Vreau? Nu vreau? Merita? Nu merita...merita. Ba nu! Ceva nu merge. E ceva care ma impiedica mereu. Un gand mai ciudat care incheie socotelile cu planurile mele.
     Adevarul e ca am o mare problema cu personaitatea. Specific adolescentina. Eu ma manifest in felul meu. Personalitatea mea este umbra marii mele crize adolenscentine. Sunt profunda in cele mai incurcate momente ale vieti mele, atunci cand le spun celorlalti ca nu-mi gasesc cuvintele. Iar cand incep discutii filozoafe cu ei din buzele mele iese aur. Cel mai pretios aur.
        Eh...Pe internet nu-mi dau varsta prea des. Iar cand o fac multi raman uimiti. I-am zis unei fete de 20 de ani ca am 14. Mi-a spus ca nu se astepta, fiindca sunt foarte desteapta pentru varsta mea. Hm...Are dreptate in felul ei. Dar eu mai cunosc adolescente ca mine. Desigur, nu in viata reala.
       In fine. Sa revin la intebare: Ce cred despre viata mea? Cred ca e o chestie imbarligata (ca sa nu folosesc cuvantul rahatica) Stiu ca altii o duc mai rau decat mine. Dorm intr-o paturica de puf de gansca, abia mi-am renovat camera si e superba, iar altii nici macar o camera nu au. Si-mi vine sa plang al naibii de tare, fiindca simt ca am o viata plina de falsitate. O bucata de plastic care vreau doar sa o topesc si sa o remodelez. Nu stiu ce vreau de la mine. Sunt nehotarata, cum am mai spus. Sunt o ipocrita, o falsa, o neghioaba intr-o lume mai prosasta decat mine. Critic in continuu (marele defect al fecioarei) Simt ca nu e nimeni langa mine cand am nevoie, iar eu sunt pentru toti cand ma vor. Sunt la cheremul tuturor, iar eu daca le zic asta au de comentat! Ei bine, daca din greseala vede vre-un prieten postarea, sa va puna dracu sa comentati, ca jur ca ma spanzur de cel mai apropiat copac! Daca il vedeti dati-mi raportul si simititi-va ca ultimul rahat de pe lume, asa cum ma simt eu in fiecare zi a vietii mele.
      Acund multe secrete. Probleme? Daca da, atunci va spun cateva dintre ele in urmatorul articol.