Stau incovoiata pe covorul moale. Ma uit in negrul noptii apoi iar in puzzel. Era doar o jucarie primita de la familie, cu ocazia zilei mele de nastere.
Nu era mare chestie. Doar un portret jalnic de al meu. Piele perfecta, ochii albastri stralucitori si par blond, perfect drept.
Aproape tot portretul era complet, numai zambetul nu era. Pierduse piesa, cea mai importanta. Fara zambet nu era nimic. Eu obisnuiam sa zambesc din toata inima, dar ma simteam goala in interior de fiecare data cand o faceam. Stiam ca lipseste o parte din mine, iar eu traiam pentru acea parte.
Acela este scopul vietii mele. Piesa lipsa e motivul durerii mele din piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu